Tag Archives: sanatate

Morcovul

 

Morcovul merita sa intre in cartea recordurilor.

E mai „tare” ca ginsengul la capitolul sanatate 

Marturisesc faptul ca titlul de mai sus este un pic fortat. Si nu in privinta morcovului. Din contra! Comparatia cu morcovul este un frumos compliment pentru… ginseng. Nu putem asocia planta chinezeasca cu acest adevarat panaceu universal, reprezentat de radacina viu colorata a morcovului. Apoi, in timp ce ginsengul este folosit mai mult in medicina Extremului Orient, morcovul este o adevarata vedeta a medicinii de pe toate meridianele. Numai in ultimul deceniu, morcovului i-au fost consacrate mai multe studii medicale decat ginsengului, in intreaga sa „cariera” ca remediu. Exista in Statele Unite chiar un muzeu al morcovului si, credeti-ma, este o institutie mult mai serioasa si mai interesanta decat ar putea parea la o prima vedere. Dar de unde vine morcovul? Parerile sunt impartite: unii cercetatori spun ca ar fi fost „domesticit” cu cinci-sase milenii in urma in Orientul Mijlociu, pe teritoriul actualului Afganistan, in timp ce altii sustin ca ar fi originar din bazinul Marii Mediterane, la fel ca si rudele sale patrunjelul, telina sau leusteanul. Adevarul s-ar putea sa fie undeva la mijloc, morcovul pe care il cumparam astazi din piete fiind, se pare, o incrucisare dintre specia orientala, care are o culoare rosie-purpurie, si specia mediteraneana, a carei radacina are o culoare mai degraba galbena. Cert este ca inca din vremuri preistorice, morcovul este folosit ca aliment si ca medicament, ambele calitati fiindu-i din plin validate de catre studiile moderne. Dar inainte de a cunoaste utilizarile medicinale cu adevarat exceptionale ale morcovului, sa aflam mai multe despre diferitele tipuri de morcov folosite in alimentatie si in terapie. 

Ce fel de morcov se foloseste in terapie 

In lume exista incredibil de multe varietati de morcov (de ordinul sutelor), neasteptat de diferite intre ele. La noi in tara sunt folosite aproape exclusiv varietatile de morcov de culoare portocalie. In pietele noastre gasim morcovul portocaliu de consum, de forma cilindrica, dulce la gust si foarte bogat in vitamine, dar si un morcov furajer, de dimensiuni foarte mari, de forma conica, mai fad si mai sarac in substante nutritive. Mai rar, intalnim la noi si morcovul galben, care este foarte bogat in xantofila si luteina, doi pigmenti care previn degenerescenta maculara, ateroscleroza si cancerul pulmonar. In India si in China se foloseste si o varietate de morcov rosu, care contine un pigment numit licopina, care previne si combate gastrita si ulcerul gastric si, de asemenea, cancerul de prostata si cel ovarian. Morcovul purpuriu este cultivat in unele regiuni din Turcia si din Irak, fiind bogat in pigmenti antocianici, principii active care imbunatatesc vederea nocturna, combat inflamatiile articulare, previn trombozele de tot felul. Morcovul alb este intalnit in estul Afganistanului, in Pakistan si in Iran, si are aceasta culoare deoarece este lipsit de pigmenti, dar in schimb e foarte bogat in fibre alimentare, care dezintoxica organismul, imbunatatesc tranzitul intestinal, regleaza greutatea corporala, previn cancerul de colon. In fine, morcovul negru (de fapt are o culoare vinetie foarte inchisa) contine, la fel ca si morcovul purpuriu, pigmenti antocianici, care intre altele scad nivelul colesterolului negativ (LDL), impiedica oxidarea acestuia pe artere, incetinesc procesele degenerative, protejeaza impotriva diferitelor forme ale bolii canceroase. 

Cum preparam si cum administram radacina de morcov 

Mai intai de toate, trebuie stiut ca cele mai bune efecte terapeutice se obtin consumand radacinile de morcov proaspete si nu cele conservate prin congelare sau preparate prin incalzire, care isi pierd multe din calitatile vindecatoare. Dupa doua saptamani de congelare se pierd aproximativ 50% din majoritatea vitaminelor, in timp ce prin fierbere este pierdut un procent de 50-70% din continutul de vitamina A, vitamina E, vitamina B1 si B3. 

Sucul 

Este forma de administrare a morcovului cea mai eficienta din punct de vedere terapeutic. Se obtine cu ajutorul storcatorului electric centrifugal, din morcovi proaspeti, bine spalati, dar necuratati de coaja, care este partea cea mai bogata in substante nutritive. Coaja va fi doar spalata foarte bine cu peria si vor fi indepartate cu ajutorul cutitului partile stricate. Dupa stoarcerea morcovului, sucul se consuma de preferinta imediat sau, daca nu este posibil acest lucru, se pastreaza la rece, in recipiente bine inchise, dar nu mai mult de sase ore. De regula, un adult va consuma zilnic 150-300 ml de suc de morcov, o cantitate mai mare fiind contraindicata, deoarece poate produce deranjamente gastro-intestinale, pigmentari anormale ale pielii, stari de inapetenta. Sucul de morcov obtinut prin centrifugare este cea mai eficienta forma de administrare a acestei legume, deoarece vitaminele, enzimele, mineralele si pigmentii pe care ii contine sunt foarte usor de asimilat. Trebuie stiut, insa, ca sucul obtinut prin simpla mixare a morcovilor, neurmata de centrifugare, nu are aceleasi efecte terapeutice, deorece continutul mare de celuloza impiedica o buna asimilare a vitaminelor. 

Salata 

Se obtine dand prin razatoare morcovii, bine spalati in prealabil, si prin adaosul de ulei presat la rece, putin suc de lamaie si sare dupa gust. La salatele de morcov se adauga de obicei si radacina de patrunjel, de telina, varza sau sfecla rasa, precum si marar sau patrunjel verde. Din morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, organismul va putea extrage un procent neasteptat de mic de vitamine sau minerale, deoarece acestea raman „captive” in spatele peretilor celulari formati din celuloza. De exemplu, doar 25% din vitamina A din morcovul crud va putea fi asimilata, in timp ce din sucul de morcov obtinut prin centrifugare, procentul din aceasta vitamina asimilata creste pana la aproximativ 90%. In schimb, in salata cu morcov crud exista un procent foarte mare de fibre alimentare, foarte importante pentru imbunatatirea tranzitului intestinal, pentru tinerea sub control a greutatii, pentru prevenirea cancerului tubului digestiv, pentru scaderea glicemiei si a nivelului colesterolului. 

Morcovul fiert 

Morcovul fiert este mai digerabil

Poate fi consumat ca atare, sub forma de piure sau in diverse alte mancaruri (ciorbe, tocanite, ghiveciuri etc.). In urma fierberii, aproximativ 70% din vitamina A continuta este distrusa, la fel ca si vitamina C si multe alte substante nutritive. Totusi, este important de stiut ca vitaminele si mineralele ramase dupa fierbere vor fi mult mai usor de asimilat din morcovul fiert decat din cel crud. Mai mult, morcovul fiert este foarte bine digerat si tolerat de catre tubul digestiv, fiind ca atare recomandat in mod special persoanelor convalescente ori care datorita unor afectiuni gastro-intestinale nu suporta cruditatile. Din aceste motive, morcovul fiert poate avea, desi poate parea incredibil, o aplicabilitate terapeutica mai mare chiar decat cel consumat crud. 

Tratamente preventive 

Boala canceroasa – mai multe studii facute in Danemarca, sub conducerea dr. Kirsten Brandt, de la „Institutul Danez de Stiinte Agricole”, au demonstrat faptul ca administrarea morcovului incetineste cresterea tumorilor si chiar previne formarea acestora. Cea mai puternica substanta antitumorala continuta de morcov este – se pare – falcarinolul, un principiu activ care este secretat de aceasta leguma, pentru a se apara de atacul ciupercilor parazite. In studii facute pe culturi de celule canceroase, dar si pe animale de experienta, s-a observat ca sub influenta acestei substante, dezvoltarea diverselor tipuri de celule maligne este inhibata.

Cancer de piele – administrarea acestei legume pe de o parte are efecte antitumorale directe, iar pe de alta parte, reduce sensibilitatea pielii la actiunea nociva a radiatiilor ultraviolete in exces (betacarotenul este in buna masura responsabil de acest efect). Din aceste motive, curele de morcov sunt foarte eficiente pentru prevenirea cancerului de piele, inclusiv a melanomului malign.

Cancer la san – intr-un studiu statistic facut in Suedia, intre anii 1987 si 1990, pe un esantion de peste 60.000 de femei, s-a observat ca cele care consuma regulat alimente care contin vitamina A (vitamina la care morcovul este „campion” absolut), au un risc de aproape trei ori mai mic de a dezvolta cancer mamar. O jumatate de pahar de suc de morcov asigura necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga. 

In lume exista sute de varietati de morcov

Cancer pulmonar – un studiu facut in 1998 la un institut medical din Dallas, Statele Unite, a conchis ca un consum ridicat de morcov scade riscul de cancer pulmonar, atat la fumatori, cat si la nefumatori. Aceasta deoarece morcovii contin o serie intreaga de substante antioxidante care previn mutatiile celulare si formarea tumorilor.

Ateroscleroza – in radacina de morcov au fost descoperite mai mult de 20 de substante cu efect anti-oxidant, care previn depunerea colesterolului si a trigliceridelor pe artere sub forma placilor de aterom. Mai mult, fibrele alimentare continute de morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, ajuta la mentinerea unui nivel scazut al colesterolului din sange.

Hipertensiune – glutationul, o substanta care in organismul uman joaca rolul de coenzima, este continut din belsug in coaja morcovului. Administrarea zilnica a acestei substante, prin consumul de suc proaspat de morcov, previne puseele de hipertensiune.

Infarct miocardic – un studiu facut in Massachusetts, Statele Unite, pe un esantion de 1300 de persoane, a aratat ca la oamenii care consuma zilnic morcov crud ca atare sau sub forma de suc, riscul de a suferi un infarct este cu 60% mai mic.

Viroza gripala, infectii virale in general – consumul de morcov previne infectiile virale de tot felul. Cercetatorii au remarcat ca, la organismele hranite cu alimente bogate in vitamina A, membrana celulara devine mai „dura” si mai greu de penetrat de virusi, care astfel nu mai pot infecta celulele sanatoase. Or, morcovul este printre cele mai bogate alimente in aceasta vitamina, doar 70 de grame din aceasta leguma, consumata cruda, asigurand necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga.

Degenerescenta maculara – doua principii active continute de catre morcovul de culoare portocalie, adica luteina si zeaxantina, protejeaza organismul de procesele degenerative in general si de cele care afecteaza ochii in special. In conformitate cu studiile facute la Universitatea din Rotterdam, Olanda, administrarea acestor doua substante, dar si a altor principii active din morcov, cum ar fi vitaminele A si C si zincul, previn aparitia acestei afectiuni. De asemenea, un studiu finlandez facut pe 1200 de persoane arata ca un consum regulat de morcov reduce riscul de cataracta si ajuta la mentinerea acuitatii vizuale pana la varste inaintate. 

 

Tratamente interne 

Boala canceroasa – se administreaza zilnic suc de morcov, cate 100 ml dimineta si seara, in cure de patru saptamani, urmate de una-doua saptamani de pauza. De asemenea, se administreaza si salata de morcov crud, dat prin razatoarea fina, cate 50-75 de grame zilnic, consumate de macar trei ori pe saptamana. Sucul de morcov este foarte bogat in substante antitumorale, cu efecte benefice demonstrate in cancerul de piele, in cancerul esofagului si al laringelui, in cancerul colo-rectal, in cancerul gastric, al prostatei sau al vezicii urinare. Aceste substante incetinesc procesele de proliferare a celulelor maligne, impiedica in buna masura aparitia metastazelor, studii de medicina experimentala aratand ca, sub actiunea lor, tumorile pot intra in remisie. Morcovul consumat crud, sub forma de salata, mentine tranzitul intestinal normal, element de maxima importanta in boala canceroasa, unde functia de eliminare este adesea afectata. De asemenea, acest aliment intensifica procesele de dezintoxicare. 

Morcovul negru scade nivelul colesterolului

Adenom de prostata – un principiu activ intalnit in coaja si in semintele morcovului, numit beta-sitosterol, are o eficienta extraordinara in tratarea tumorilor benigne ale prostatei. Se face un tratament cu o durata de opt saptamani, timp in care se administreaza cate 300 ml de suc de morcov pe zi, consumat pe stomacul gol.

Colesterol si trigliceride marite – un studiu facut de un institut al Departamentului Guvernamental pentru Agricultura al Statelor Unite a aratat ca doar doi morcovi cruzi consumati zilnic ajuta la scaderea valorilor colesterolului negativ (LDL) cu 10-20%. Aceasta deoarece morcovul este foarte bogat in fibre alimentare, blocand, atunci cand este consumat impreuna cu alte alimente, asimilarea grasimilor saturate si a colesterolului. Efectul celulozei continute de morcov asupra nivelului trigliceridelor din sange este extraordinar, studii de medicina experimentala aratand o scadere a valorii acestora cu 17,3-33,5%, dupa doar 30 de zile de tratament cu morcov crud.

Imunitate – mai ales la schimbarile de anotimp, cand sistemul natural de aparare al organismului in fata infectiilor este cel mai greu incercat, se recomanda cura cu suc de morcov. Vitaminele A si C, vitaminele din complexul B, pigmentii din morcov stimuleaza organismul sa produca celule cu rol in imunitate, le activeaza pe cele existente si, in plus, stimuleaza productia de anticorpi. Acest efect de stimulare imunitara se observa inclusiv la persoanele in varsta, la copii sau la convalescenti. Este indicata cura cu suc de morcov din care se consuma cate 200-300 ml zilnic, pe o perioada de patru saptamani. Aceasta cura a dat rezultate pozitive si in cazul persoanelor infectate cu virusul HIV.

Infectii fungice – o cura cu suc de morcov poate fi un adjuvant excelent in tratarea candidozelor sau a infectiilor cu Aspergillus. Se administreaza cate 300 de ml de suc de morcov, zilnic, pe o perioada de doua saptamani. Efectul terapeutic al morcovului se explica prin prezenta in radacina sa a unor… pesticide naturale (intre care si falcarinolul, despre care am mai vorbit in acest articol), care au efect antifungic.

Emfizem pulmonar – „un aport sporit de vitamina A, foarte abundenta in radacina de morcov, are un efect foarte bun in prevenirea si in tratamentul emfizemul pulmonar”. Aceasta este concluzia profesorului american Richard Baybutt, de la Universitatea de Medicina din Kansas, Statele Unite. Se recomanda consumul de morcov crud ca adjuvant in afectiunile pulmonare, cate 70 grame zilnic, dar si al morcovului fiert, recomandat mai ales pentru pacientii care nu tolereaza cruditatile. Cura cu morcov este eficienta si ca adjuvant in bronsita cronica (inclusiv in cea tabagica), in TBC, in pneumoniile recidivante.

Hepatita cronica – glutationul, o substanta secretata in radacina morcovului, are un puternic efect drenor hepatic, stimuleaza regenerarea celulei hepatice si activitatea ficatului in general. Bolnavilor de hepatita le este recomandata o cura cu o durata de 30 de zile, timp in care se beau zilnic 150 ml suc de morcov. Tratamentul se poate relua dupa 2 saptamani de pauza.

Constipatie – se face o combinatie din 150 ml suc de morcov, 25 ml suc de spanac si 25 ml suc de lamaie. Se bea acest amestec dimineata, pe stomacul gol, efectul de stimulare a tranzitului intestinal aparand la cateva ore dupa ingerarea sucurilor. Tratamentul are un efect laxativ puternic si, in plus, este „prietenos” cu colonul, normalizand flora, vindecand inflamatiile, ajutand la eliminarea toxinelor de pe peretii intestinali.

Diaree, diaree la copii – daca in stare cruda morcovii stimuleaza tranzitul intestinal, atunci cand sunt administrati preparati termic, morcovii au efect usor astringent, calmeaza inflamatia la nivelul intestinului si stopeaza, intr-o anumita masura, proliferarea bacteriilor in intestin. Se recomanda piureul de morcovi fierti, sarat dupa gust si la care se adauga foarte putin ulei (ca hrana exclusiva, eventual in combinatie cu orezul) pentru o perioada de 24 de ore.

Lactatie – se consuma piure de morcovi fierti pentru stimularea secretiei lactate, pentru prevenirea avitaminozelor si a deficientelor de minerale. Extern, se pun comprese cu suc de morcovi pe sani, pentru calmarea inflamatiilor si pentru prevenirea craparii mameloanelor.

Vedere nocturna deficitara – administrarea de vitamina A si expunerea la soare (ceea ce ajuta la sinteza in organism a unei substante ce favorizeaza vederea nocturna) ajuta la combaterea acestei tulburari. Se consuma cate o jumatate de pahar (100 ml) de suc de morcov, de doua ori pe zi, in cure de doua saptamani. 

Tratamente externe 

Albi, portocalii sau purpurii, toti sunt adevarate medicamente

Plagi canceroase – sucul de morcov aplicat extern, pe plagile canceroase, sub forma de comprese, are efecte antitumorale usoare, este calmant si antiinflamator. In cazul cancerului bucal si al celui laringian se fac, de doua ori pe zi, gargare cu suc proaspat de morcov.

Gingivita – se mesteca foarte bine (vreme de minimum trei minute) cate o jumatate de morcov, dupa fiecare masa. Morcovul crud contine substante cu efect antiseptic bucal (antifungice, mai ales), calmante si antiinflamatoare.

Precautii si contraindicatii la folosirea morcovului

Consumul unor doze de morcov mai mari decat cele recomandate in acest articol, mai ales suc, poate produce asa numita carotodermie (carotenemie), adica o colorare in portocaliu a pielii, datorata excesului de betacaroten in organism. De asemenea, consumul exagerat de morcov poate produce tulburari gastro-intestinale (arsuri gastrice, diaree, balonari, colici abdominale), stari de inapetenta. Curele foarte indelungate cu morcov, fara pauzele aferente, fac organismul sa converteasca mult mai greu betacarotenul in vitamina A, ceea ce poate conduce la posibilitatea aparitiei avitaminozelor, chiar si in conditiile unei alimentatii corecte.

Anunțuri

Canepa

 

 

Cânepa, numită şi “planta minune”, este una dintre cele mai vechi plante industriale. A fost cultivată încă din vremuri străvechi şi a constituit în decursul istoriei soluţia pentru cele mai diverse nevoi umane…

Cânepa este considerată “medicamentul gourmet” datorită conţinutului bogat de acizi graşi polinesaturaţi omega-3 şi omega-6, 25% proteină completă, vitamina E şi numeroase minerale P,K,Mg,Ca,Fe,Na,Mn,Cu.

 

  • Probleme cardiovasculare – Uleiul de cânepă joacă un rol important în menţinerea sănătăţii cardiovasculare. Faptul că uleiurile omega 3 reduc trigliceridele şi niveul de colesterol a fost demonstrat în numeroase studii. Acizii graşi omega 3 sunt de asemenea eficienţi în micşorarea tensiunii arteriale şi în diminuarea nivelului de fibriogen, un marker-cheie în ateroscleroză.
  • Echilibrul pielii – Uleiul de cânepă furnizează acizii graşi necesari în menţinerea sănătăţii şi a flexibilităţii membranelor celulare, având totodată proprietăţi antivirale, antifungice şi antibacteriale. Numeroase studii clinice arată că acizii graşi esenţiali pot da rezultate bune în tratarea multor afecţiuni alergice cronice şi inflamatorii, de tipul eczeme şi psoriasis.
  • Sistemul nervos – Acizii graşi esenţiali sunt necesari pentru o structură sănătoasă a membranelor celulare, mai ales a celulelor nervoase, fiind vitali pentru scutul de mielină (care izolează celulele nervoase). La copii, omega 3 şi omega 6 sunt extrem de importanţi pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului şi a funcţiilor cognitive. În plus, constituie un tratament adjuvant în cazul ADHD (hiperactivitate) sau altor probleme comportamentale.
  • Echilibrul hormonal – Cânepa e singura sămânţă comestibilă care conţine acid gamma-linolenic benefic în tratarea simptomelor premenstruale şi ale menopauzei. Datorită profilului acizilor graşi din cânepă, ea este sursa cea mai adecvată de AGL pentru consumul pe termen lung. În plus, clorofila conţinută este bogată în magneziu şi extrem de folositoare organismului.
  • Antiinflamator / antiartritic – Acizii graşi omega 3 ajută la producerea seriilor prostaglandin 3 (PG3), substanţe antiinflamatoare care funcţionează asemenea hormonilor. Uleiul de seminţe de cânepă oferă acizii graşi vitali în tratarea pe termen lung a afecţiunilor artritice (de ex. artrita reumatoidă).
  • Sistemul imunitar – Acizii graşi esenţiali îmbunătăţesc funcţionarea sistemului imunitar, ajută la reglarea bacteriilor intestinale şi cresc energia celulară necesară la eliminarea toxinelor.

Menta

 

 

Mentha Piperita

De secole, menta a fost apreciată pentru aroma sa minunată, gustul grozav şi pentru puterea sa mare de vindecare. Se cunoaşte de mult timp că este foarte benefică în afecţiunile stomacale, dar menta mai are multe alte beneficii. Fie că este un ceai calmant, sau parte dintr-o reţetă, menta a fost mult timp parte atât din bucătăria şi culturile medicamentosase a diverselor societăţi precum Orientul Mijlociu, India şi Europa.

Menta este bine cunoscută pentru capacitatea sa de a calma tractul digestiv şi de a reduce severitatea şi durata durerilor de stomac.În plus, ceaiurile de mentă şi alte preparate pe bază de plante au arătat o mare valoare în relaxarea disconfortului asociat cu sindromul intestinului iritabil, şi chiar şi la încetinirea creşterii a multe dintre cele mai nocive bacterii şi fungi. Bine documentatele proprietati antifungice ale mentei sunt gândite să joace un rol în tratamentul astmului bronşic şi a condiţiilor de alergie, de asemenea. Este chiar de apreciat că menta poate avea beneficii ca un aliment împotriva cancerului. Menta este cunoscută pentru faptul că are un fitonutrient numit alcool perillyl, care a fost demonstrat în studiile efectuate pe animale pentru a preveni formarea cancerului de colon, de piele şi pulmonar.Studii suplimentare sunt necesare pentru a vedea dacă acest beneficiu important se poate extinde şi pentru lumea umană.

Menta este utilizată într-o varietate de moduri, dar cel mai frecvent este prin intermediul berii de ceai de menta.Există multe ceaiuri de mentă excelente pe piaţă, şi ceai de mentă proaspătă se poate face prin turnarea apei la cald, nu  fierbinte, peste frunze proaspete de menta.La pregătirea ceaiului de mentă, este important ca preparatul să fie acoperit în timp ce este înmuiat pentru a preveni valoroasele uleiuri volatile de la evaporare. Pentru cei care prefera mentă în forma de pastile, există o serie de preparate pe piaţă care permit utilizatorilor să se bucure de multe beneficii de sănătate ale mentei.Suplimentele care conţin mentă sunt disponibile pe scară largă la magazine alimentare , de sănătate, de la supermarket-uri şi, desigur, pe internet.

Menta, este cunoscuta pentru faptul că este un odorizant de gura, ştiinţific, cunoscuta sub numele de Mentha, cu peste două zeci de specii şi sute de soiuri al sale, este o planta cu remarcabile proprietăţi medicinale.Piaţa este plină de produse cum ar fi pasta de dinti, guma de gingiilor, gura si respira odorizante, bomboane şi inhalatoare, etc, care se bazează pe mentă. Cei mai mulţi dintre noi sunt familiari cu numai o parte din el răcoritor, dar are mult mai multe de oferit decât atât. Să aruncăm o privire.

Beneficiile pentru sănătate ale mentei includ următoarele:

  • Digestia: Menta este un aperitiv bun şi promovează digestia, datorită aromei sale specifice.De asemenea, calmează stomacul în cazuri de indigestie, inflamaţie etc. Această aromă de mentă activează glandele salivare, în gura noastră, precum şi glandele care secreta enzimele digestive, facilitând astfel digestia. Astfel, este larg utilizată în preparatele culinare.
  • Greaţă & Cefalee: Din nou, aroma puternică şi răcoritoare de mentă este un remediu excelent şi rapidă pentru greaţă.Ori de câte ori te simţi rău, mirosul de ulei de mentă strivită, frunze proaspete de mentă sau orice produs cu aroma de mentă, oricare dintre acestea este disponibil aproape de tine. De fapt, mulţi oameni au ulei de mentă sau de produse aromate cu ei pentru a evita momentele de greaţă, în special atunci când aceştia sunt în deplasare. Balsamele pe bază de mentă sau pur şi simplu ulei de mentă, atunci când vă frecaţi pe frunte şi nas, vă scapă rapid de dureri de cap.
  • Tulburări respiratorii, tuse, etc: aroma tare de mentă este foarte eficientă în combaterea congestiei nazale, durerile bronhiilor şi plămâni, calmând afecţiuni respiratorii care rezultă din astm, etc. răceală. Calmeaza gât, nas şi căile respiratorii,calmează tusea de asemenea. Spre deosebire de alte inhalatoare, care sunt bazate pe aerosoli, cele pe bază de mentă sunt mai eficiente şi eco-friendly de asemenea.
  • Astmul: Consumul regulat de mentă este foarte benefic pentru pacienţii cu astm bronşic, deoarece este un relaxant bun şi calmează congestiile. Dar, peste doză poate irita, de asemenea.
  • Îngrijirea pielii, cosuri, etc: În timp ce uleiul de mentă este un bun antiseptic şi antipruriginoase, sucul de mentă este un excelent produs de curăţat pielea. Se calmează pielea, infecţii, cure, mâncărime, şi este, de asemenea, bun pentru coşuri. Proprietăţile sale anti pruriginoase pot fi folosite pentru tratarea muşcăturilor de insecte precum tantari, albine, viespi, ţînţari etc.
  • Sterilitatea la femeie: Acum, există o opinie despre acest amestec.Unii spun că utilizarea îndelungată a mentolului poate provoca sterilitate şi induce incapacitatea de a concepe, de a interfera cu producţia de ovule şi, de asemenea, afectează gameţii, datorită proprietăţilor sale germicide şi insecticide. Se discută, de asemenea, că bărbaţii care fumează ţigări cu mentol au mai multe şanse să sufere de impotenta decât cei care fumeaza tigari normale.Acest lucru nu este sigur, dacă aceasta se datorează numai tutunului sau şi de la mentă. Dar, cu siguranţă, mentolul are proprietăţi insecticide. În timp ce un alt grup de discuţii sugerează faptul că poate fi utilizat pentru a trata sterilitate la femei.
  • Îngrijire orală: Aceasta este o proprietate bine cunoscută a mentei.Fiind un germicid si odorizant, ea are grijă de sănătatea orală prin inhibarea creşterii bacteriilor dăunătoare în interiorul gurii şi de curăţare a limbii si a dintilor.
  • Cancer: Cercetări curente arată că anumite enzime prezente în mentă pot ajuta la vindecarea cancerului.
  • Alte beneficii: Utilizarea sa la nivel industrial în produse alimentare, cum ar fi inghetata, ciocolata etc, alcoolice si non-alcoolice, produse cosmetice, medicamente, inhalatoare şi Odorizante. Mai este folosit ca un condiment şi de element decorativ, în preparatele culinare în întreaga lume. Băuturi şi alimentare care conţin mentă te răcoresc în timpul verii. Este un bun relaxant. Unul dintre efectele secundare mai puţin cunoscut este că  induce transpiraţie în cazul în care este consumată în stari de febră, astfel vindecând-o.Sucul de mentă se poate aplica pe arsuri pentru a vindeca şi a le calma.De asemenea, este benefic în reumatism.Se spune, de asemenea, de îmbunătăţire a activităţii creierului, cu toate că nu există dovezi suficiente.

Bananele

  

  

Ce stim despre banane ?

Sunt gustoase, sanatoase, mobile (usor de luat peste tot), destul de define si un ingredient grozav  pentru shake. Dar asta nu este totul, spun specialistii. Ei cred ca expresia „going bananas” (expresie care inseamna a o lua  razna) provine din efectul pe care il au bananele asupra creierului. Dupa ce veti citi acest articol, nu veti mai privi niciodata bananele cu aceiasi ochi. Iata de ce: 

 Aflux de energie

 Bananele contin trei zaharuri naturale – sucroza, fructoza si glucoza, combinate cu fibre. O banana ofera instantaneu un aflux sustinut si substantial de energie. 

Energie pentru a face miscare timp de 90 de minute

Cercetarile au demonstrat ca numai doua banane ofera destula energie pentru un efort fizic extenuant de 90 de minute. Nu este de mirare ca banana este fructul numarul unu in randul atletilor de performanta ai lumii. 

Ameliorarea problemelor medicale si a bolilor

Dar energia este numai unul dintre modurile in care banana ne poate ajuta sa ne mentinem in forma. Ne poate ajuta sa infruntam sau sa prevenim un numar substantial de boli si probleme, ceea ce o face sa fie obligatorie in meniul zilnic. Iata in continuare o lista cu cele mai bune efecte pe care le are. 

Putere pentru creier:

 200 de elevi de la o scoala din Twickenham (Middlesex, Marea Britanie) au fost ajutati sa-si treaca examenele anuale cu rezultate mai bune mancand banane la micul dejun, in pauza si la pranz, in incercarea de a-si imbunatati puterea creierului. Cercetarile au aratat ca acest fruct ce contine o cantitate mare de potasiu poate ajuta procesul de invatare prin imbunatatirea atentiei. 

Constipatie:

Avand un continut ridicat de fibre, bananele pot fi incluse in dieta in scopul restabilirii functionarii normale a intestinelor, ajutand la depasirea constipatiei fara a mai fi nevoie de laxative. 

Mahmureala:

Unul dintre modurile cele mai rapide de a vindeca mahmureala este prepararea unui  milkshake de banane, indulcit cu miere. Banana calmeaza stomacul si, cu ajutorul mierii, ridica nivelul zaharului din organism, in timp ce laptele calmeaza si rehidrateaza corpul. 

Arsurile la stomac:

Bananele au un efect natural antiacid in corp, deci daca suferiti din cauza arsurilor gastrice, incercati sa mancati cateva banane pentru a calma durerea. 

Ciupiturile de tantar:

Inainte de a cauta crema impotriva ciupiturilor de insecte, incercati sa frecati zona afectata cu partea interioara a cojii de banana. Multi oameni cred ca are un succes uimitor in reducerea umflarii si iritarii la locul ciupiturii. 

Nervii:

Bananele au un continut ridicat de vitamine din complexul B, care ajuta la calmarea sistemului nervos. 

Supraponderali si stresati la munca?

Studiile efectuate la Institute of Psychology din Austria au descoperit ca stresul de la serviciu duce la pofta de alimente care aduc confort, precum ciocolata si cipsurile. Un studiu efectuat pe 5000 de pacienti ai spitalului a aratat ca cei mai grasi dintre pacientii care au participat la studiu aveau sanse mai mari de a avea un nivel ridicat de stres la locul de munca. Studiul a tras concluzia ca, pentru a evita poftele induse de panica, trebuie sa controlam nivelul de zahar din organism cu ajutorul gustarilor cu nivel ridicat de carbohidrati la fiecare doua ore pentru a mentine stabil nivelul zaharului. 

Stresul:

Potasiul este un mineral vital, care ajuta la normalizarea pulsului, trimite oxigen catre creier si regleaza echilibrul hidric al organismului. Atunci cand suntem stresati, rata metabolismului creste, reducand astfel nivelul potasiului. Acesta poate fi echilibrat cu ajutorul unei gustari formate din banane, care au un continut ridicat de potasiu. 

Negii:

Multi oameni preocupati de alternative naturale jura ca daca doriti sa scapati de un neg, puteti pune pe el o bucata de coaja de banana, cu partea galbena in afara. Puteti mentine aceasta compresa cu ajutorul unui plasture sau leucoplast medicinal. 

Bananele si merele

Asadar, o banana este intr-adevar un remediu natural al multor boli. Daca am FACE comparatie cu un mar, are de patru ori mai multe proteine, de doua ori mai multi carbohidrati, de trei ori mai mult fosfor, de cinci ori mai multa vitamina A si fier si de doua ori mai multe alte vitamine si minerale. Este bogata si in potasiu si este unul dintre cele mai valoroase alimente pe care le avem la indemana. 

Deci poate este momentul de a schimba proverbul, spunand:

 „Bananele, un aliment perfect!”  

Bananele trebuie sa fie motivul pentru care maimutele par asa de fericite tot timpul. 

Inca un secret: crema de pantofi

Vreti sa va lustruiti repede pantofii? Luati partea interioara a cojii de banana si frecati direct pantoful… apoi stergeti cu o carpa uscata. 

Nu-i asa ca este un fruct uimitor ?

  

 

Busuiocul

 

Planta magica a romanilor 

Busuiocul este o planta originara din India, cunoscuta si folosita inca din urma cu trei milenii si care s-a bucurat de o raspandire rapida in toata lumea. La indieni, despre busuioc se spune ca este planta lui Krishna si a lui Vishnu, iar bunii hindusi nu se duc la culcare fara o ramurica de busuioc pusa pe piept, menita sa ii duca in timpul somnului pe taramurile paradisiace. La romani si mai tarziu la italieni, busuiocul era considerat iarba dragostei si a fertilitatii, inflorirea lui fiind celebrata prin serbari si prin adevarate ritualuri. La greci si in aproape toate tarile crestin-ortodoxe, busuiocul are aproape aceleasi semnificatii ca si in India, fiind considerat planta sacra. Agheasma se face cu ajutorul busuiocului, si tot cu un buchet de busuioc se imprastie apa sfanta, pentru alungarea Necuratului ori pentru sfintirea locurilor. De asemenea, busuiocul se pune la icoane, pentru a atrage protectia divina asupra casei si a ocupantilor sai. Insa dincolo de dimensiunea sa spirituala si magica, busuiocul mai are o calitate foarte importanta – aceea vindecatoare, de care ne ocupam in continuare. 

Raspandire si recoltare 

La noi in tara busuiocul este exclusiv planta de cultura. Semintele se pun in pamant la Dragobete (24 februarie), apoi se tin in casa, in ghivece puse la fereastra, pana la Sfantul Gheorghe (23 aprilie), cand se planteaza in gradina. Recoltarea sa incepe la sfarsitul lui iunie si continua pana toamna tarziu, cand cade prima bruma. Se taie doar varfurile inflorite de busuioc (fara partea lemnoasa), de mai multe ori pe timpul verii, dupa fiecare taiere, planta dand si mai multi lujeri, care la randul lor vor inflori. Dupa culegere, varfurile de busuioc se usuca intr-un strat cu o grosime de maximum un deget (aproximativ 2 cm), pana cand tulpinile si frunzele devin usor casante. Depozitarea se face in pungi de hartie sau in saculeti de panza, in locuri intunecoase, uscate si racoroase. 

Preparate din busuioc 

Pulberea 

Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a inflorescentelor de busuioc uscate, urmata, eventual, de o cernere prin sita pentru faina alba. O lingurita rasa de pulbere (aproximativ 1,5 grame) se tine vreme de cateva minute sub limba, dupa care se inghite cu apa. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi. 

Infuzia fierbinte  

Flori de busuioc 

Se foloseste in terapia naturala (desi nu are bogatia de principii active a infuziei combinate) pentru efectele antispastice, element foarte important in tratarea unor tulburari digestive si a unor afectiuni respiratorii (bronsita, tuse convulsiva, viroze respiratorii) . Se prepara simplu, prin oparirea unei lingurite de tulpini inflorite si maruntite cu o cana de apa clocotita, dupa care se lasa un sfert de ora sa se infuzeze si se filtreaza. Se bea cat mai fierbinte, asa incat efectul antispastic, hipertermiant si relaxant sa fie maxim. 

Infuzia combinata

Cum arata si numele, combina extractia la rece cu infuzia fierbinte, ajutand la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 2-3 lingurite de flori si frunze de busuioc maruntite se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu inca o jumatate de cana de apa fierbinte 20 de minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza; se combina cele doua extracte; se bea inainte de masa cu un sfert de ora. Doza – 3 cani pe zi. 

Tinctura

Se umple pe jumatate un borcan cu pulbere de iarba de busuioc, completandu- se restul cu alcool de 50 de grade.. Se inchide ermetic si se lasa la macerat vreme de opt zile, dupa care tinctura se filtreaza prin tifon, si se pastreaza in sticlute mici, inchise la culoare. 

Uleiul volatil

Termeni sinonimi pentru uleiul volatil sunt si ulei eteric, ulei aromatic sau ulei esential. Este un preparat ce se obtine doar prin procedee industriale (prin antrenare cu vapori), si se gaseste in magazinele si in farmaciile naturiste. Se va folosi doar uleiul de busuioc pe care este specificat ca poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza, de regula, cate 3 picaturi dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura de apa, de 2-4 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe zi.. 

Baile terapeutice

Doua maini de busuioc se lasa la inmuiat intr-o oala cu 3-5 litri de apa calduta, vreme de 12 ore (de dimineata pana seara), dupa care se filtreaza. Maceratul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa se mai opareste cu un litru de apa, se lasa la infuzat vreme de 15 minute, apoi se filtreaza. Se toarna ambele preparate obtinute in cada de baie, peste apa fierbinte. De regula, baile cu busuioc dureaza 20-30 de minute, avand efecte tonice fizice si psihice, ajutand organismul sa lupte impotriva infectiilor si ferindu-ne in mod special de bolile asociate cu frigul sau cu umezeala. 

Boli prevenite cu ajutorul busuiocului

* Toxiinfectia alimentara – un studiu facut in 2004 arata ca punerea unei singure picaturi de ulei volatil de busuioc intr-un litru de apa de baut, care se consuma pe parcursul unei zile, ne pune la adapost de multe din infectiile cu bacterii luate din alimente. Mai ales in timpul sezonului cald, acestea produc toxinfectii alimentare, traduse prin simptome cum ar fi voma, diaree puternica, febra. Si condimentarea cu busuioc a mancarurilor este recomandata, mai ales in timpul verii, deoarece substantele volatile din busuioc pastreaza alimentele nealterate mai mult timp si ne feresc de infectiile tubului digestiv. 

* Ateroscleroza – unul din secretele efectelor benefice ale bucatariei mediteraneene asupra aparatului cardiovascular este chiar busuiocul.. Alaturi de oregano, el este principalul condiment folosit in aromatizarea sosurilor pentru paste, a salatelor, a multor tipuri de pizza. Substantele antioxidante continute de catre busuioc previn formarea placilor de aterom pe artere si mentin elasticitatea vaselor sanguine.

* Infarct – studii de medicina experimentala arata ca administrarea zilnica de busuioc, ca planta medicinala sau ca si condiment introdus in mancare, previne infarctul. Nu doar ca busuiocul protejeaza arterele coronare de depunerile de colesterol, dar ajuta si la tinerea sub control a tensiunii arteriale si are o foarte complexa actiune la nivelul sistemului nervos central, protejand intregul sistem cardiovascular de efectele nefaste ale stresului.

* Astm bronsic – consumat ca aliment, in salate, in sosuri ori in supe, busuiocul protejeaza aparatul respirator de aparitia reactiilor alergice, impiedica in buna masura recidiva infectiilor bronho-pulmonare, protejeaza caile respiratorii de procesele inflamatorii ce conduc la aparitia astmului.

* Iradiere – doua principii active din busuioc, orientina si vicenina (ambele sunt flavonoide hidrosolubile) , protejeaza celulele organismului in fata actiunii mutagene a radiatiilor ultraviolete, a radiatiilor beta si gamma. Ca atare, pe timpul verii, cand suntem mai vulnerabili la radiatiile solare, dar si atunci cand suntem expusi la radiatii din alte surse, administrarea zilnica a busuiocului este foarte utila pentru prevenirea mutatiilor celulelor, a proceselor de malignizare. Se ia pulberea de busuioc, cate 4-8 grame pe zi, in cure de 30 de zile.

* Infectia cu papilomavirusuri cancerigene – un studiu facut de un colectiv condus de dr. T. Dasgupta, publicat in 2004 in „Journal of Phytomedicine” , arata ca animalele de experienta infectate cu tulpini de papilomavirusuri cu potential cancerigen ridicat si tratate cu frunze de busuioc au avut o rata mult mai mica de aparitie a formatiunilor tumorale fata de lotul martor.. 

Tratamente interne

 * Stres psihic intens, tulburari neurovegetative – se tin cure de cate 20 de zile, timp in care se administreaza cate o jumatate de litru – un litru de infuzie de busuioc combinata pe zi. Mai multe observatii facute de medicii care au administrat busuioc pacientilor cu acest gen de tulburari conduc la concluzia ca aceasta planta produce „imunizare la stres”. Mecanismele prin care busuiocul ne protejeaza organismul si psihicul de efectele nefaste ale tensiunilor emotionale intense inca nu sunt cunoscute. Unii cercetatori sustin ca principiile active din busuioc ajuta la o mai buna oxigenare celulara, ceea ce permite organismului si in special sistemului nervos central sa se adapteze la conditiile de stres. Observatiile clinice ale multor specialisti arata insa ca la multi pacienti, busuiocul induce o stare de optimism si de incredere care nu poate fi explicata doar prin simpla oxigenare.

* Sindromul oboselii cronice – se amesteca 4 linguri de pulbere fin macinata de busuioc cu 12 linguri de miere si 4 linguri de polen proaspat. Se administreaza zilnic cate 4-6 lingurite de amestec, in cure de zece zile, urmate de alte cinci zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Este un remediu cu efecte complexe, care tonifica sistemul nervos, are actiune antidepresiva si care ajuta la relaxarea si la refacerea rapida din punct de vedere psihomental.

* Eforturi mentale prelungite – se bea o o cana de infuzie combinata de busuioc, in doza unica. Dupa administrare, se face o pauza de 5-10 minute, dupa care munca intelectuala poate fi reluata. Infuzia combinata de busuioc este un remediu care imbunatateste rapid circulatia cerebrala, favorizeaza mentinerea treaza a atentiei pe perioade indelungate de timp si alunga oboseala. Un alt remediu cu efecte foarte bune in acest sens este infuzia combinata din busuioc si menta (Mentha piperita), menta din acest amestec adaugand si o imbunatatire a claritatii mentale.

 La fereastra, ca spiritul bun al casei.

* Adjuvant in depresie si depresie anxioasa, nevroze – se recomanda amestecul, in proportii egale, de pulberi de busuioc si de sunatoare, din care se ia cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de opt saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza, dupa care se poate relua. Terapeutii care au aplicat tratamentul cu busuioc sustin ca administrarea acestei plante indeparteaza anxietatea si pesimismul, stabilizeaza emotiile, faciliteaza o mult mai buna exprimare a sentimentelor si a individualitatii in general. Combinatia busuioc + sunatoare este foarte utila contra starilor de depresie, de astenie si de melancolie.

* Dureri de cap – se administreaza o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pune o picatura de ulei esential din aceeasi planta. Este un remediu recomandat in durerile de cap care apar datorita oboselii, a hipotensiunii, precum si in migrenele biliare (cu colecist hipoton) sau asociate cu constipatia. Busuiocul elimina durerile de cap prin efectul de imbunatatire a circulatiei cerebrale, prin deblocarea colecistului si a tranzitului intestinal.

* Viroze respiratorii, gripa – se administreaza infuzie fierbinte de busuioc, cate 3-4 cani pe zi, in fiecare cana de preparat adaugandu-se si 2 picaturi de ulei volatil de busuioc. Un studiu facut in 2005 de departamentul de microbiologie al „Universitatii Koshiung” din Taiwan arata ca mai multi compusi din busuioc au efecte antivirale puternice (mai ales asupra adenovirusurilor) . Mai mult, tratamentul cu busuioc previne complicatiile gripei, reduce starile de disconfort (vertij, dureri de cap, tuse) din timpul bolii.

* Bronsita cronica si acuta, accese de tuse – se recomanda combinatia de ulei volatil de busuioc si de menta, in proportia de 1:1. Din acest amestec se administreaza cate 3 picaturi, de 4-6 ori pe zi, in cure de 7-21 de zile. Uleiul volatil de busuioc are efecte antispastice asupra cailor respiratorii, anihileaza foarte multe dintre bacteriile si virusurile care produc bronsita, grabeste procesele de vindecare si reduce simptomele neplacute ale bolii. De asemenea, administrarea acestui amestec previne crizele de sufocare si instalarea astmului.

* Rinita cronica, sinuzita – se recomanda cate o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pune o picatura de ulei esential din aceeasi planta, administrata de 3-4 ori pe zi. Se face o cura de 14 zile, timp in care principiile active ale plantei vor ajuta la decongestionarea cailor respiratorii superioare, vor ajuta la eliminarea infectiilor bacteriene si la… recapatarea simtului olfactiv. Observatiile clinice arata ca dupa curele cu busuioc multi pacienti si-au recapatat mirosul pierdut din cauza bolii.

* Artrita reumatoida – se face o cura cu infuzie combinata de busuioc, din care se administreaza cate un litru pe zi, in cure de 45 de zile. Studiile arata ca flavonoidele si anumiti compusi volatili (cum ar fi eugenolul) din busuioc au efecte antiinflamatoare articulare puternice, reducand durerea si rigiditatea articulara.

* Voma, stari de greata – se ia cate un sfert – o jumatate de lingurita de pulbere de busuioc, de 4-6 ori pe zi. Este un tratament simplu, care de cele mai multe ori elimina starile de greata. Uleiul volatil din aceasta planta actioneaza la nivelul papilelor gustative si al sistemului nervos central, favorizand si secretia de saliva si de sucuri gastrice, eliminand inapetenta, dispepsia si flatulenta. Ca atare, este un tratament foarte util si contra indigestiei, a balonarii si a colicilor abdominale. In cazul colicilor, se recomanda mai ales infuzia fierbinte de busuioc, care are un foarte bun efect antispastic digestiv.

* Infectia cu giardia – se administreaza uleiul volatil de busuioc, din care se iau cate trei picaturi puse pe o bucatica de paine, de trei ori pe zi, inainte de mesele principale. Cura dureaza vreme de 21 de zile, dupa care se fac teste coprologice si, daca mai este cazul, tratamentul se poate relua dupa o pauza de 10 zile. 

Usor adaptabil, busuiocul creste in orice loc

 * Toxiinfectie alimentara, diaree – se administreaza cate o lingurita de pulbere de busuioc, in care se pun 1-3 picaturi de ulei esential din aceeasi planta, de 3-4 ori pe zi, pana la vindecare. Acest tratament distruge multe din bacteriile care produc aceste afectiuni, intre care mentionam Listeria monocytogenes, Staphylococcus aureus, Escherichia coli, Yersinia enterocolitica.

* Adjuvant in dizenterie – intr-o cana de infuzie combinata de busuioc se pun 4-5 picaturi de ulei volatil. Se administreaza patru asemenea doze pe zi, in cure de 10 zile. Busuiocul are un puternic efect antibiotic, distrugand un spectru foarte larg de bacterii nocive pentru tubul digestiv.

* Cistita – se beau cate trei cani pe zi de infuzie combinata de busuioc dimineata, la pranz si seara, in care se pun cate 3 picaturi din uleiul volatil de busuioc. Tratamentul se face vreme de 7-14 zile si are efecte antibiotice, antimicotice si antivirale puternice. De asemenea, busuiocul stimuleaza diureza, reduce inflamatia la nivelul cailor urinare, previne complicatiile infectiilor reno-urinare.

* Infectii cu bacterii rezistente la antibiotice – uleiul volatil obtinut din busuioc este una din substantele cu cel mai larg efect antibiotic, fiind eficient atat contra bacteriilor gram-pozitive, cat si gram-negative. Mai mult, tratamentul cu ulei volatil de busuioc, spre deosebire de cel cu antibiotice clasice, nu favorizeaza aparitia micozelor (din contra, are efect antifungic) si nu slabeste sistemul imunitar. Ca atare, in cazul in care tratamentul cu antibiotice de semisinteza nu da rezultate, se recomanda ca adjuvant o cura cu ulei volatil de busuioc, din care se iau 2-4 picaturi, de patru ori pe zi, pe o perioada de 10-14 zile. 

Tratamente externe

* Eczeme infectioase – se pun comprese cu tinctura de busuioc pe zonele afectate, vreme de 1-2 ore zilnic. Busuiocul are efecte antibiotice si antifungice foarte puternice, care elimina infectiile si suprainfectiile.

* Cosmaruri, tulburari de somn – daca la romani este traditia de a dormi cu busuioc sub perna pentru a afla ursitul, la triburile din nordul Africii ramurile de busuioc se pun sub perna si la capul patului pentru a aduce vise frumoase si pentru a face somnul odihnitor.. Etnologii care au cules date despre aceasta procedura terapeutica traditionala spun ca metoda functioneaza fara gres.

* Crampe menstruale – se umezeste o bucata de tifon cu infuzie combinata de busuioc. Compresa se aplica pe zona abdominala inferioara, deasupra punandu-se o sticla cu apa cat de calda puteti suporta. Aplicatia se face vreme de un sfert de ora – o ora (schimband eventual sticla cu apa calda pentru a mentine temperatura ridicata). Efectele antispastice si calmante ale durerii sunt foarte prompte.

* Cistite recidivante, bronsita cronica – se fac bai complete adaugandu-se in apa din cada doi litri de infuzie combinata si zece picaturi de ulei volatil de busuioc. Tratamentul are efecte hipertermiante (creste temperatura corpului, ceea ce permite combaterea eficienta a infectiilor bacteriene), antibiotice si tonice generale.

 BUSUIOCUL SI FRUMUSETEA

* Ten seboreic – se sterge seara tenul cu infuzie combinata de busuioc, iar apoi se pune o compresa cu aceeasi infuzie, pe obraji si frunte. Tratamentul impiedica infectarea porilor, anihileaza bacteriile care contribuie la agravarea acneei, curata eficient tenul.

* Adjuvant contra caderii parului – intr-un sfert de cana de infuzie de busuioc se pun 1-2 picaturi de ulei volatil din aceeasi planta. Cu preparatul obtinut se maseaza scalpul zilnic. Este un tratament care activeaza puternic circulatia la nivelul foliculilor pilosi, si care elimina si micozele la nivelul pielii capului.

 PRECAUTII SI CONTRAINDICATII LA TRATAMENTUL CU BUSUIOC

  * Alergia la administrarea interna a busuiocului este foarte rar intalnita, insa la unele persoane, aceasta planta, mai ales uleiul volatil extras din ea, poate da simptome cum ar fi catarul respirator, senzatia de sufocare ori deranjamente gastro-intestinale. De aceea, inainte de a incepe un tratament intern cu busuioc, vom lua o cantitate foarte mica de planta sau de ulei volatil, si doar daca in 4 ore nu apare nici un simptom de alergie, vom continua administrarea normala.

* Reactiile alergice la folosirea externa a busuiocului sunt ceva mai frecvente si constau in aparitia de inflamatii la nivelul pielii, a catarului respirator si a senzatiei de dificultate in respiratie. Ca atare, inainte de a face bai generale sau de a aplica comprese cu busuioc, vom testa mai intai preparatul pe o portiune mica de piele si doar daca nu apar reactii adverse de tipul celor descrise mai sus, vom continua tratamentul.

Ca si alte plante aromatice, busuiocul contine un compus numit estragol, depistat ca si cancerigen, in testele de medicina experimentala. Trebuie stiut insa ca folosita in cantitati normale, aceasta substanta are o concentratie de 100 pana la 1000 de ori mai redusa decat doza de la care apare efectul toxic. Mai mult, in busuioc mai exista multi alti compusi cu efecte anticancerigene certe, care fac din aceasta planta un inamic al bolii canceroase si nu un inductor al ei.

 BUSUIOCUL CA ALIMENT

In bucataria mediteraneana, busuiocul este un condiment foarte apreciat. Proaspat sau uscat, se pune in sosurile de tomate si in sosurile albe, cu care se consuma pastele, pizza si unele salate. De asemenea, busuiocul este foarte apreciat, mai ales in bucataria asiatica, ca aromatizant in salatele de fructe, in compoturi si chiar in dulceturi.

Adaugat in salate, busuiocul se combina cu frunze de patrunjel, de menta, cu tomate taiate marunt si cu frunze de salata verde. In Nordul Africii si in Orientul Mijlociu se prepara o bautura energizanta, punand intr-o sticla un litru de apa, patru linguri de miere si 1-2 ramurele uscate de busuioc. Se lasa totul sa macereze vreme de 12 ore, dupa care preparatul obtinut se filtreaza si se bea in mai multe reprize.

 Ilie Tudor